ROMANIAN DESIGN WEEK (2022)

Design Neaoș își lansează oficial noua colecție de faianță, după doi ani de pregătiri. Publicul va avea parte de o experiență interactivă unde se va putea juca cu peste 150 de piese de faianță ca și cu un puzzle de mari dimensiuni. Fiecare va putea analiza piesele, înțelege materialitatea, observa diferențele și testa rezistența la impact sau umiditate. În cadrul evenimentului, vor fi expuse proiecte de faianță făcute pentru decorarea băilor și bucătăriilor realizate de ei în ultimii ani. Totodată vor fi expuse modele de faianță montate pe panouri pentru ca ele să poată fi văzute în varianta finală. Expoziția va fi completată de obiecte utilitare din colecțiile mai vechi și lucrări personale ale artiștilor. Cei trei artiști vor fi acolo, bucuroși să răspundă la întrebări și să împărtășească idei.